AJOFM Gorj reamintește cetățenilor că Legea nr. 111/2022 reglementează modul în care persoanele fizice pot desfășura activități casnice în schimbul unei remunerații acordate sub formă de tichete de activități casnice.
Ce înseamnă activitate casnică?
Este vorba despre o muncă ocazională, necalificată, prestată în legătură cu gospodăria unei familii sau a unei persoane singure, fără scop comercial și fără intermediari.
Persoana care prestează activitatea casnică primește în schimb tichete de muncă, ce pot fi ulterior transformate în bani. În plus, prestatorii beneficiază de acoperire la pensie și sănătate.
Cum funcționează?
- Beneficiarul cumpără tichete casnice de la AJOFM Gorj (sediu sau online)
- Prestatorul primește tichetele pentru munca efectuată
- Tichetele se preschimbă în bani, dar și în contribuții sociale
Avantaje pentru prestatori:
Activitate legală și recunoscută
Contribuții la pensie și sănătate
Posibilitatea de a accesa ulterior alte forme de ocupare
Avantaje pentru beneficiari:
Servicii sigure și transparente
Eliminarea muncii „la negru”
Sprijinirea muncii decente
Important: prestatorul casnic nu poate fi membru al familiei beneficiarului și trebuie să aibă cel puțin 16 ani.
Valoarea unui tichet este de 15 lei, iar pentru a fi asigurat la sistemul public de pensii, prestatorul trebuie să obțină lunar minimum 85 de tichete. De asemenea, beneficiarii care utilizează minimum 600 de tichete într-un an primesc gratuit 75 de tichete în anul următor.






