Încă un angajat al breslei jurnalistice și-a pus capăt zilelor la vârsta de 40 de ani! A lăsat în urmă doi copii!
Videograful Ticu Dolenschi și-a pus capăt zilelor joi după-amiază, la 40 de ani. El era căsătorit și avea doi copii.
După ce jurnalista Iulia Marin s-ar fi sinucis luând mai multe pastile un nou caz șocant cutremură presa. Videograful Ticu Dolenschi a fost găsit mort în podul blocului în care locuia, de un coleg de breaslă.
Nea Ticu, așa cum îl alinta jurnalistul Mihai Chira, ale cărui reportaje le-a filmat în ultimele luni, în care a colaborat cu publicația NewsBucovina, și-a început cariera în mass-media la Televiziunea Plus Suceava, acolo unde a activat ca operator imagine vreme de zece ani.
Colegii lui de breaslă își aduc aminte că era pasionat de filosofie, că îi plăcea muzica veche și bună, dar și că era foarte pasionat de munca sa.
Cei care vor să-și ia rămas bun, o pot face din această seară la capela cimitirului Pacea din Suceava. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, la ora 12.00. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească in pace!