EvenimentNews

Încă trei prieteni de-ai lui Mutu sunt în arest, el tot în libertate!


Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Vladimir, au fost reținuți după ce l-au ajutat pe Mutu, tânărul de 29 de ani din Târgu Jiu, acuzat se tentativă de omor. Reamintim că în acest caz, pentru aceeași infracțiune, au mai fost reținute pentru 30 de zile două tinere din Mătăsari.
În urmă cu câteva zile, Mutu, a publicat pe contul să de TikTok o imagine cu el zâmbitor însoțită de melodia “Telefon la pârnaie”, interpretată de artistul MGK.

Mutu este acuzat de tentativă de omor după ce la sfârșitul lunii septembrie și-a înjunghiat de mai multe ori amicul pe un trotuar de lângă Primăria Târgu Jiu. Victima a supraviețuit atacului însă pentru a-i salva viața, medicii, au fost nevoiți să-i scoată un organ, respectiv splina.

“Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au continuat cercetările în cauza privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, iar, în urma administrării probatoriului, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Vladimir, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În fapt, cei trei bărbați l-ar fi sprijinit pe bănuitul de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, după comiterea agresiunii din data de 23 septembrie a.c., să se sustragă de la urmărirea penală.

Readucem în atenția opiniei publice faptul că bărbatul este în continuare căutat de polițiști și încă o dată facem apel la cetățeni, în cazul în care dețin informații relevante cu privire la locul în care s-ar putea afla bărbatul căutat, să apeleze numărul de urgență 112”, a transmis purtătorul de cuvant al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button