News

Impact devastator între un autocar și un autoturism. Doi morți. FOTO

Accident grav între un autocar și un autoturism. In autoturism se aflau 3 adulți și 1 copil. 1 adult este încarcerat. În autocar au fost 10 persoane care s-au autoevacuat.

La fața locului intervin echipaje de pompieri de la Stația Aleșd și Detașamentul 1 Oradea cu autospeciale de primă intervenție, autospeciala de descarcerare grea, ambulanța SMURD a subunității, Terapia Intensivă Mobilă a SMURD Bihor, elicopterul SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Din cei 4 pasageri ai autoturismului, o femeie se află în stop cardio-respirator, un bărbat este inconștient, copilul este conștient iar un adult s-a autoevacuat.

Copilul are aproximativ 6 ani. Femeii i se aplică manevre de resuscitare. Bărbatul inconștient a intrat în stop cardio-respirator și i se aplică manevre de resuscitare.

Update: Din păcate, femeia de 47 de ani, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, a decedat.

Update: Din nefericire, și bărbatul de 48 de ani, căruia i s-au aplicat manevre de resuscitare, a decedat.

IPJ BIHOR: La data de 24 iunie, la ora 14.21, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe centura ocolitoare a localității Aleșd, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, în accidentul rutier au fost implicate un autocar și un autoturism.

În urma accidentului rutier, două persoane, ambele din autoturism, au suferit multiple leziuni, în prezent efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical aflat la fața locului, iar o altă persoană, tot din autoturism, a fost transportată la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.

Momentan, traficul rutier este blocat pe respectivul tronson de drum și deviat pe D.N.1, prin centrul orașului Aleșd, dirijat de polițiștii rutieri.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button