News

Accident mortal petrecut în această după-amiază! FOTO

O scenă dramatică s-a consumat în această după-amiază la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca, pe drumul care duce spre Feleacu. Două autoturisme s-au izbit violent, iar impactul a avut consecințe tragice: un bărbat și-a pierdut viața, iar trei persoane au fost rănite.

Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au ajuns rapid la fața locului și au început operațiunile de salvare. Într-unul dintre autoturisme, un bărbat a rămas prins între fiare. Echipajele de descarcerare l-au scos în timp record și l-au predat medicilor, însă starea lui era critică. Deși s-au aplicat manevre de resuscitare, viața nu i-a mai putut fi salvată.

Alte trei persoane — un bărbat și o femeie de aproximativ 40 de ani și o minoră de 7 ani — primesc îngrijiri medicale. Toți sunt conștienți și au fost preluați de ambulanțe pentru a fi transportați la spital în vederea unor investigații suplimentare.

La intervenție au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, inclusiv una de terapie intensivă mobilă.

Circulația rutieră în zonă este complet blocată, iar traficul va fi reluat doar după finalizarea cercetărilor efectuate de polițiști.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button