Imigranți indieni depistați la o firmă de construcții din Gorj! Lucrătorii trimiși înapoi în țară lor
Poliţiştii de imigrări din Gorj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj, au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, pe raza de competenţă, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul ţării noastre. Şapte decizii de returnare au fost emise de poliţişti.
La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii de imigrări în cooperare cu jandarmi au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, scopul fiind prevenirea şi combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul ţării noastre.
A fost controlată o societate comercială cu domeniul de activitate construcţii, fiind depistaţi în şedere ilegală şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, toţi din India, care desfăşurau activităţi lucrative la societatea verificată. Aceştia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă la momentul depistării nu mai îndeplineau condiţiile şederii pe teritoriul ţării noastre.
Ca urmare a celor constatate, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României.
De asemenea, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 5.200 de lei, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, reprezentantul societăţii comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări în vederea clarificării situaţiei.