Imaginile durerii de la înmormântarea Dariei, fata de 19 ani care a murit alături de bunica ei și un prieten în accidentul rutier de lângă Gorj!
Durere fără margini în familia Dariei, tânăra de doar 19 ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit produs pe DN6, între localitățile Zănoaga și Leu din județul Dolj. Împreună cu bunica ei și un prieten de familie, Daria a pierit în timp ce încerca să depășească un TIR, tragedia îndoliind întreaga comunitate.
La câteva zile după accident, zeci de oameni – rude, prieteni și cunoscuți – s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu și pentru a-și lua „adio” de la ea. Atmosfera a fost una sfâșietoare, imaginile de la înmormântare arătând durerea unei familii zdrobite de pierdere și a unei comunități unite în suferință.
Într-un gest emoționant, prietenii fetei au venit cu fotografii ale acesteia lipite pe geamurile mașinilor, pentru a-și arăta respectul și dragostea pentru cea care le-a fost aproape.
Daria era descrisă ca o tânără plină de viață și optimism, iar pierderea ei lasă un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o. Comunitatea din Dolj este profund îndurerată de această tragedie, care a curmat prematur viața unui suflet tânăr.
Reamintim ca în urma accidentului au rezultat 6 victime, dintre care trei au decedat. Este vorba de două femei şi un bărbat care se aflau în aceeaşi maşină. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost transformată într-un morman de fiare, iar TIR-ul s-a răsturnat pe câmpul de lângă.
De asemenea, șoferul TIR-ului, în vârstă de 60 de ani din Târgu Jiu, a fost transportat cu elicopterul SMURD, în stare de inconștiență, la spital. La faţa locului a venit şi elicopterul pentru a transporta răniţii la spital. Celelalte victime, doi bărbaţi şi o femeie au ajuns la spitalul din Craiova. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.