După dureroasa pierdere a medicului Roșianu Mihail din Motru, comunitatea orașului este din nou în doliu. Încă un om deosebit a plecat dintre noi pentru totdeauna. Este vorba despre inginerul Romulus Modoran, fost director al societății Electrica/CEZ Distribuție Motru, consilier local și un important om de cultură al orașului, conform paginii de socializare Facebook/ Motru-Știri locale.
Romulus Modoran a fost un fervent susținător al activităților culturale, redactor la publicații motrene și un colaborator constant al tuturor inițiativelor culturale din oraș și din împrejurimi. Colectivul revistei „Ad Mutrium” și colegii de la Casa de Cultură Motru își exprimă regretul profund și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.