Lider din CE Oltenia: Sindicatele nu sunt în stare să aibă o reacție
Liderul sindical de la Termocentrala Ișalnița, Nicușor Văduva, îi taxează pe liderii marilor federații pentru că nu au reacții, deși ar putea fi majorată vârsta de pensionare în minerit și energie.
Nicușor Văduva îi critică pe guvernanți pentru că, după ce au dat legi de închidere a Complexului Energetic Oltenia, acum, au de gând să mărească vârsta de pensionare în minerit și energiei prin noua lege a pensiilor. Sindicalistul de la Termocentrala Ișalnița îi taxează pe liderii marilor federații pentru că nu au reacții, deși angajații CEO riscă să nu mai iasă la pensie mai devreme cu 13 ani. “Se pare că pe politicieni nu-i interesează de soarta acestor unități că le închid și, probabil, nu vom mai avea stabilitate în sistemul energetic naţional fără cărbune în viitorul apropiat și se pare că nu-i interesează nici de soarta noastră. Odată ce ne închid locurile de muncă, ne măresc și vârsta de pensionare. Din păcate, ăsta este adevărul, astăzi. Promisiuni sunt că vor reveni cu amendamente și vor modifica cel puțin pentru partea noastră, dar până nu vedem negru pe alb eu nu mai cred nimic. Sunt foarte dezamăgit și de atitudinea colegilor noștri. Văd că nu au reacție. Mai ales sindicatele majoritare, cum se laudă că dau ora exactă, federațiile care negociază contractele colective de muncă, nici măcar nu sunt în stare acum să aibă o reacție, o acțiune, să păstreze, practice, ce le-am obținut noi în acest timp de doi ani de proteste. O mână de oameni și un singur sindicat din CEO care și-au asumat aceste proteste privind condițiile speciale de muncă în care noi ne desfășurăm activitatea, să le prindă în noua lege a pensiilor. Sunt prinse, dar, din păcate, ciuntite și ca reducerea vârstei de pensionare, și ca și calcul al pensiei. Atât ar fi trebuit să facă. Măcar să fi luptat să păstreze ce am obținut noi. Am obținut mai ales pentru colegii mei din Termocentrala Ișalnița, care nici nu visau să fie la 52 de ani la pensie. Bașca, unii dintre ei au și pensie și salariu astăzi. Dacă stăteau după liderii lor de sindicat, ieșeau la 65 de ani la pensie, însă vedem că și, astăzi, îi susțin în continuare tot pe aceiași lideri. Nu știu ce pot să le mai fac și să le mai explic la oamenii ăștia că acești lideri i-au trădat și i-au vândut”, a conchis Nicușor Văduva.