EvenimentNews

Scene îngrozitoare în Piața 9 Mai din Târgu Jiu

Un conflict spontan în Piața 9 Mai s-a transformat într-un coșmar pentru o tânără de 29 de ani, agresată fizic și amenințată de fostul concubin. Polițiștii au intervenit prompt, iar agresorul a fost reținut și este cercetat pentru violență în familie și amenințare.

“La data de 9 iunie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct de o femeie, de 29 de ani, din localitate, despre faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla în Piața 9 Mai, în urma unui conflict spontan, ar fi fost lovită cu pumnii în zona capului și cu picioarele în zona corpului de către fostul concubin, în vârstă de 20 de ani.

Totodată, aceasta ar fi fost amenințată cu un briceag de către bărbat, fapt ce i-a creat o stare de temere.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului de 20 de ani.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

În continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 20 de ani a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button