News

Un pompier, erou chiar de ziua lui

Aflat în timpul său liber, un pompier din Botoşani a devenit erou chiar de ziua lui onomastică, după ce a intervenit la un accident rutier. Plutonierul Andrei Puiu se îndrepta spre casă, iar când a observat mulţimea de oameni strânsă în jurul victimelor, el a tras imediat pe dreapta. Ajuns lângă cele două femei spulberate pe trecerea de pietoni de o şoferiţă de 19 ani, el le-a acordat primul ajutor.

Plutonierul Andrei Puiu nu se află la prima experienţă de acest fel. În urmă cu doi ani, când era în afara turelor de muncă, el a salvat un bărbat după explozia unei anvelope, iar pentru fapta lui a primit „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”. 
Accidentul grav a avut loc duminică seara, pe strada Octav Onicescu din Botoşani, unde două femei au fost lovite de o maşină în timp ce traversau pe la o trecere de pietoni. În urma impactului, una dintre victime zăcea sub un autoturism parcat, iar cealaltă, întinsă pe asfalt – ambele erau inconştiente.

“Pompierul s-a apropiat de cele două victime, le-a verificat semnele vitale și le-a oferit primul ajutor. În același timp, a luat legătura cu colegii din dispeceratul integrat ISU – SAJ, dar și cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care se îndreptau spre locul accidentului. Le-a transmis informații esențiale despre starea victimelor, tipul leziunilor și măsurile pe care le luase pentru a le ajuta”, au scris colegii plutonierului Andrei pe rețelele de socializare. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button