News

Gorjul, în vizorul Apelor Române Jiu: Amendă uriașă pentru o firmă din Ionești!


Apele Române Jiu intensifică acțiunile de control și aplică sancțiuni severe pentru nerespectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor. 

În perioada aprilie – mai 2025, inspectorii Apele Române Jiu au desfășurat o amplă campanie de inspecție și control privind respectarea prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale altor acte normative din domeniul gospodăririi apelor.

De la începutul anului, verificările asupra operatorilor economici care extrag agregate minerale din albiile cursurilor de apă au fost finalizate cu amenzi contravenționale, dar și cu depistarea prejudiciilor aduse Apele Române Jiu de 2.613.609 lei (echivalent a 522.721 euro), aflate în curs de recuperare.

În urma verificărilor efectuate în ultima lună, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 460.000 lei, după cum urmează:

 3 amenzi a câte 75.000 lei unor societăți comerciale din județul Gorj (Ionesti) și Mehedinți (Hinova), pentru desfășurarea activităților de extragere a agregatelor minerale fără autorizație de gospodărire a apelor.

 3 amenzi între 10.000 și 35.000 lei aplicate unor persoane fizice și juridice pentru depozitări ilegale de materiale pe malurile cursurilor de apă (Brebina – MH, Jiu de Vest – HD, baraj administrat fără acte – MH).

 2 amenzi a câte 35.000 lei unor societăți care desfășoară activități de sortare și spălare agregate, fabricare de beton, fără reglementările legale – în comunele Peștișani (GJ) și Butoiești (MH).

 1 amendă de 35.000 lei pentru nerespectarea obligației de obținere a actelor de reglementare privind administrarea unui baraj de acumulare.

1 amendă de 35.000 lei operatorului regional de apă din Bumbești-Jiu (GJ) pentru poluarea cursului de apă Jiu, prin deversarea de ape uzate în lipsa unui sistem adecvat de epurare.

Au fost emise și 3 avertismente pentru: depozitare temporară de material lemnos în apropierea unui curs de apă (HD), începerea lucrărilor la un iaz piscicol fără autorizație (MH), punerea în funcțiune a unui foraj hidrogeologic fără reglementare (Craiova, DJ).

Totodată, a fost înaintat un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere, conform art. 93 din Legea Apelor, unei persoane din comuna Caraula, județul Dolj, care a afectat structura unui dig de apărare împotriva inundațiilor.

De la începutul anului până în prezent Apele Române Jiu a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 552.000 lei, la care se adaugă cele prezentate mai sus (460.000 lei). În urma verificărilor la operatorii economici care extrag agregate minerale din albiile cursurilor de apă au fost constatate prejudicii de 2.613.609 lei (echivalent a 522.721 euro), aflate în curs de recuperare.

 Inspectorii Apele Române Jiu amintesc tuturor persoanelor fizice și juridice obligația de a respecta prevederile legale în vigoare privind protecția resurselor de apă și a infrastructurii hidrotehnice. Controalele în teren vor continua și se vor aplica sancțiuni ferme în toate cazurile de încălcare a legii.
Apele Române Jiu. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button