Parlamentarii, puși la zid. Energetician: Ne tratează cu indiferență
Nicușor Văduva, angajat al Termocentralei Ișalnița, din cadrul Complexului Energetic Oltenia îi acuză pe parlamentarii de Dolj de indiferență.
Energeticienii de la Craiova suspendă protestele pentru aplicarea Legii nr. 197/2021 până în luna septembrie. Potrivit lui Nicușor Văduva, angajat al Termocentralei Ișalnița, angajații CE Oltenia din județul Dolj nu mai pot picheta Prefectura, pentru că, în luna august, în centrul Craiovei vor fi organizate o serie de evenimente. Energeticienii doljeni vor relua, însă, protestele în luna septembrie. Până atunci, protestatarii vor picheta din nou pe la sediile partidelor parlamentare pentru a le cere să deblocheze legea de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. Nicușor Văduvă îi acuză pe parlamentarii de Dolj de indiferență față de problemele pe care le ridică angajații termocentralelor Craiova 2 și Ișalnița. Energeticianul spune că angajații CE Oltenia de la Dolj sunt bulversați de modul în care Casele de Pensii aplică actele normative, în vigoare, de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie. “Nu mai înțelegem nimic, afirmă angajatul Termocentralei Ișalnița. Nicușor Văduva nu crede că CE Oltenia va mai avea viitor, din moment ce nu se întinerește forța de muncă, nu se fac investiții, iar din companie pleacă treptat oameni la pensie.