NewsȘtiri

Celebrul dirijor din Târgu Jiu revine spectaculos după zvonurile despre moartea sa: „Am fost la studio și am făcut două cântece superbe!”


După ce zvonurile false despre moartea sa au făcut înconjurul orașului, cunoscutul dirijor Aurel Blondea  din Târgu Jiu revine în forță și cu un mesaj plin de viață. „Am început să mă simt mai bine! Cred că Dumnezeu vrea să-mi arate încă o dată dragostea Lui!”, a transmis artistul într-o postare emoționantă.

Mai mult decât atât, în ciuda perioadei dificile prin care a trecut, dirijorul nu și-a pierdut deloc pasiunea pentru muzică. A mers deja în studio, unde a înregistrat două piese alături de Cristina Pobîrci și Darius Andrei, într-un stil autentic gorjenesc: „Ceva așa ca la Gorj, cu braci de ăla de cântau odată lăutarii… eheee. Marius Pițigoi ne-a ajutat!”

Artistul încheie cu un îndemn emoționant pentru toți cei care îi urmăresc activitatea: „Stați pe lângă mine, că am o mulțime de piese frumoase de făcut. Nimic fără Dumnezeu!”

Se pare că viața bate orice zvon, iar muzica e cel mai bun răspuns pentru cei care se grăbesc să „facă parastasul”. Dirijorul e bine, inspirat și mai hotărât ca niciodată să creeze!

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button