Gândaci în bucătăria firmei care dă mâncare bolnavilor din Spitalul Județean
Imagini șocante în bucătăria unei firme care livrează mâncare și asigură masa bolnavilor internați la Spitalul Județean Mehedinți! Gândaci, în diferite stadia de evoluție mișună pe jos și pe vasele în care se gătește!
În afară de gândacii prezenți la tot pasul, pizza livrată, tot cu gândaci în dotare, se prepare în condițiile în care nu există autorizație DSVSA pentru activitatea de pizzeria. Sunt doar câteva din surprizele găsite de comisarii Protecției Consumatorului, în timpul unui control efectuat ca urmare a unei reclamații. Cel mai grav este faptul că firma asigura hrana bolnavilor din Spitalul Județean Mehedinți.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor(CJPC) Mehedinți a desfășurat, pe data de 22 octombrie 2024, o acțiune de control la sediul operatorului economic SC Good Food Consulting SRL. Verificările au fost realizate în urma unei reclamații depuse de un consumator cu privire la faptul că a primit la domiciliu un produs alimentar (pizza) care, la momentul livrării, avea pe topingul de pe preparat un gândac.
„Menționăm că, totodată, firma asigura cele 3 mese principale ale zilei, pentru 436 de pacienți internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin”, se arată în comunicatul transmis de CJPC Mehedinți.
Pentru abaterile de la legislația în domeniu, în vigoare, identificate, echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni: 4 amenzi contravenționale în valoare de 34.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor.
Nereguli constatate:
prezența insectelor (gândaci) în diferite stadii de evoluție, în spațiul de lucru;
utilizarea unor produse nesigure (fără data fabricației, fără elementele de identificare și caracterizare ale produsului sau cu data limită de consum depășită);
lipsa autorizației DSVSA pentru activitatea de pizzeria;
nerespectarea clauze contractuale, prin utilizarea grăsimilor vegetale tartinabile și prezentarea acestora drept ”unt” în meniul aprobat.
sursa: nformatiadeseverin.eu