News

Lecție de viață din spatele gratiilor! Deținuți din Penitenciarul Târgu-Jiu, față în față cu elevii

La data de 28 februarie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanții Penitenciarului Târgu-Jiu au organizat o întâlnire cu elevii unităților de învățământ din comuna Baia de Fier, care a avut ca scop prevenirea delincvenței juvenile, a criminalității informatice, victimizării minorilor și a consumului de substanțe psihoactive.

Activitatea a fost captivantă pentru elevi, pentru că la întâlnire au fost prezenți patru deținuți din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, încarcerați pentru infracțiuni asociate cu consumul de substanțe psihoactive, fapte comise cu violență sau înșelăciuni.

Aceștia le-au împărtășit elevilor poveștile lor de viață și le-au explicat cum alegerile greșite i-au condus în spatele gratiilor, oferindu-le un exemplu real despre consecințele comiterii faptelor penale.
Persoana condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune le-a vorbit copiilor despre mirajul banilor, despre cum a ajuns să comită infracțiuni în mod repetat, cu scopul de a obține din ce în ce mai mulți bani.

O altă persoană, condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a explicat cum, la vârsta de 19 ani, într-un exces de furie, a comis această infracțiune deosebit de gravă, pentru care a fost condamnat la 99 de ani de închisoare în Italia. Totodată, a vorbit despre care au fost urmările comiterii acestei infracțiuni și cum și-a petrecut următorii 17 ani în închisoare.

De asemenea, elevilor le-a vorbit și prima persoană condamnată în Italia pentru infracțiuni informatice, care după eliberarea din penitenciar a comis infracțiunea de trafic internațional de droguri, pentru care este în prezent încarcerat.
Discuția a fost una interactivă, elevii adresând numeroase întrebări deținuților.

Aceste activități vor continua și în perioada următoare, scopul lor fiind prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button