Fiica prefectului Drăgușin, alături de naționala României la un turneu de baschet, în Macedonia
Delegația României, formată din 28 de sportivi, 14 băieți și 14 fete, dar și 4 antrenori, va participa la un turneu la Skopje, în Macedonia de Nord, în programul Youth Development Fund by FIBA, o acțiune ce are ca scop sprijinirea proiectelor de baschet pentru tineret și participarea echipelor naționale juvenile la diferite competiții de nivel înalt.
Orașul Târgu Jiu va fi reprezentat la feminin de o tânără talentată și ambițioasă, Alexia Drăgușin, componentă a echipei U14 a CSM Târgu Jiu, acolo unde este pregătită de Laurențiu Răuț, iar la masculin de un sportiv cu un potențial foarte mare, David Marin, component al echipei U14 de la CSM Târgu Jiu, acolo unde este pregătit de antrenorul Toma Popescu. Alături de cei doi sportivi din delegația României va face parte și antrenorul Carlos Popescu, cel care se ocupă de echipa de baschet masculin U15 a CSM Târgu Jiu.
Alexia Drăgușin este o tânără baschetbalistă din Târgu Jiu și este fiica prefectului județului Gorj, Virgil Drăgușin.
Claudiu Alionescu, directorul Sucursalei regionale 2 a FR Baschet: ”Ne bucură faptul că în Târgu Jiu se desfășoară o nouă acțiune a Federației Române de Baschet. Suntem la a treia acțiune de acest fel, după cele din vară, iar asta denotă faptul că sucursala din județul Gorj, prin sprijinul CJ Gorj și Primăria Municipiului Târgu Jiu, este un partener real al FRB în dezvoltarea baschetului juvenil românesc. Am avut deosebita plăcere de a avea selectați doi sportivi de la Târgu Jiu pentru această acțiune, remarcați în turneul Rising Stars Next Generation by Brenntang de la Pitești și a primei perioade de selecție de la Târgu Jiu. Le dorim mult succes tuturor și o experiență benefică la acest turneu”.