News

Fost elev al unui liceu din Tg. Jiu, premiat în cadrul unei ceremonii, la Academia Română

Olimpicul Mihai Alexandru Bratu, fost elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, în prezent student peste granițele țării, a fost distins cu un nou premiu, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Academia Română din București.

„Felicitări, Mihai Alexandru Bratu! Felicitări, dl. prof. Vasile Zaharia! Pe 23 februarie 2024, în Aula Magna a Academiei Române, au fost premiați elevii și profesorii de geografie, cu rezultate excepționale la concursurile internaționale de geografie, din anul 2023. Cu această ocazie, a avut loc și o Sesiune de comunicări științifice și dezbateri, cu tema „Geografia în contextul modificărilor globale ale mediului-realizări și perspective în educația geografică”. Președintele Societății de Geografie din România, domnul prof. univ. dr. Corneliu Ianțu, a prezentat comunicarea „Consecințe ale schimbărilor climatice asupra sănătății umane, habitatului și a economiei”. Un colectiv de cercetători, de la Institutul de Geografie al Academiei Române, condus de domnul academician Dan Bălteanu, a prezentat comunicarea „Cercetări geografice privind adaptarea sistemelor socio-economice și de mediu la schimbările climatice”. Pentru perioada de după al II-lea Război Mondial, cu un impact deosebit al omului asupra mediului, se folosește termenul de Antropocen”, au anunțat reprezentanții Colegiului „Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button