Fost deputat: Iordache va aduce un plus PNL Gorj
Fostul deputat Pantelimon Manta este convins că alegerea senatorului Ion Iordache președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal Gorj va aduce un plus formațiunii politice în județ.
Pantelimon Manta este convins că liderii Partidului Național Liberal de la București au decis să-l susțină pe senatorul Ion Iordache pentru a prelua conducerea PNL Gorj, pentru că este un om de teren. Cu toate acestea, alegerea fostului lider al Forța Dreptei Gorj, lider al organizației județene a Partidului Național Liberal a stârnit nemulțumire în tabăra organizației municipale condusă de primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu. Pantelimon Manta crede că Ion Iordache va aduce un plus Partidului Național Liberal Gorj. “Ion Iordache va aduce un plus Partidului Național Liberal Gorj în următoarea perioadă. Vîlceanu era omul din spatele ușilor închise. Nu ieșea în teren. Iordache este omul care se duce în teren. Cu certitudine, în județ Partidul Național Liberal va avea de câștigat. Ion Iordache nu e un mare doct în politică, nici un vorbitor precum Cicero, dar e un om care a știut să facă bani. Știe că 1 plus 1 fac 2. Numirea lui de către conducerea centrală a Partidului Național Liberal este o surpriză. Este, mai ales, o surpriză neplăcută pentru echipa lui Marcel Romanescu. În urmă cu 3-4 luni de zile, era de așteptat și am și anticipat o cădere a lui Dan Vîlceanu”, a conchis fostul deputat.