News

Foc și jale la Pădeș: Liviu Dobre, tânărul răpus de curent în timp ce cânta la vioară, condus pe ultimul drum în sunet de cântec și lacrimi! VIDEO

Astăzi, satul Motru Sec trăiește o zi de doliu greu. Într-o liniște apăsătoare, întreruptă doar de sunetul viorii și al plânsetelor sfâșietoare, zeci de oameni, rude, prieteni, colegi și cunoscuți, s-au adunat să-l conducă pe ultimul drum pe Liviu Dobre, adolescentul de 18 ani care a murit electrocutat în timp ce cânta la vioară.

Foc, jale și durere fără margini în curtea casei părintești. Cortegiul funerar a fost însoțit de cântecele colegilor săi de scenă, care au venit să-i cânte pentru ultima dată… nu pe scenă, ci la căpătâiul sicriului. Cu viori, acordeoane și glasuri pline de durere, tinerii artiști și-au luat rămas-bun de la prietenul lor care pleacă prea devreme.

Liviu era cunoscut ca un tânăr talentat, îndrăgostit de cântecul popular și de vioară. În ziua tragediei, cânta cu instrumentul său electric într-o locuință din Aninoasa, când s-a produs nenorocirea: a intrat în contact cu un cablu defect, iar curentul i-a fost fatal.

Astăzi, întreaga suflare din Pădeș și satele din jur a venit să-l petreacă.

Liviu Dobre rămâne pentru comunitate un simbol al pasiunii și al talentului stins prea devreme. Zâmbetul lui blând și muzica sa vor dăinui în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.

VIDEO

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button