Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că, în urma probatoriului administrat, instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile față de bărbatul de 28 de ani, acuzat de trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc. Acesta este același tânăr din Târgu Jiu care a fost victima unei agresiuni la începutul acestei luni, după ce a fost înjunghiat de fosta concubină, într-un episod tensionat ce a ajuns și el în atenția publicului.
Pe 15 aprilie, bărbatul a fost reținut, iar pe 16 aprilie a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj, care au admis propunerea procurorilor DIICOT și au dispus arestarea preventivă.