Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat și continuă acțiunile ferme pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din sfera armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, având ca scop protejarea și menținerea siguranței publice.
În cursul anului 2024, polițiștii specializați au organizat și desfășurat 76 de acțiuni specifice, în urma cărora:
• Au fost indisponibilizate în vederea confiscării 26 de arme de foc, dintre care 12 erau deținute ilegal;
• S-au ridicat 2.289 de bucăți de muniție și elemente componente ale munițiilor;
• Au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate:
o 27 de trofee de vânat (specii: capră neagră, cerb comun și mistreț);
o 4 kg de carne de vânat;
o 3 capcane confecționate artizanal;
o 3 detectoare de metale;
o 2 monede susceptibile a face parte din patrimoniul național;
o 1 dispozitiv de ochire.
În primele trei luni ale anului 2025, activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor din domeniu au continuat, fiind desfășurate:
• 3 acțiuni și 22 de controale tematice, în urma cărora:
o Au fost indisponibilizate 10 arme de foc, dintre care:
8 letale, deținute legal;
2 deținute ilegal (1 letală și 1 neletală, ambele supuse regimului de autorizare);
o S-au ridicat 134 de cartușe letale de diferite calibre, dintre care 49 erau deținute ilegal;
o Au fost confiscate 85 kg de carne de vânat și 2 trofee de vânat.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj reiterează angajamentul față de menținerea unui climat de siguranță și legalitate, continuând acțiunile proactive în domeniul armelor, munițiilor, substanțelor periculoase și al protejării fondului cinegetic.