News

Femeie reținută după ce ar fi incendiat o mașină pentru că s-a enervat

O femeie de 52 de ani a fost reținută de polițiștii din București, fiind acuzată că a incendiat intenționat un autoturism pe o stradă din sectorul 6. Aceasta a recunoscut fapta și a spus că a provocat focul pentru că s-a enervat.

„În fapt, la data de 3 octombrie 2024, polițiști din cadrul subunității au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un autoturism ar fi luat foc”, se arată într-un comunicat al poliției Capitalei.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate atât polițiști din cadrul subunității, cât și echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care au acționat pentru stingerea incendiului.

Potrivit autorităților, autoturismul a fost distrus aproape în totalitate, fiind afectat, totodată și un autoturism care se afla în proximitate.

În urma investigațiilor, poliția ia în considerare varianta în care incendiul ar fi fost provocat în mod deliberat.

Astfel, în urma cercetărilor desfășurate polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au identificat o persoană, în vârstă de 52 de ani, bănuită de comiterea faptei.

„În vederea administrării materialului probator în cauză, la data de 10 octombrie 2024, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, femeia în cauză fiind depistată și condusă la audieri.

Față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi magistrații au dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În urma probatoriului administrat cea în cauză a recunoscut comiterea faptei si a declarat că a incendiat autoturismul pentru că s-a enervat.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button