Tânăra de 21 de ani rănită grav într-un accident de ATV, a murit!
Sfârșit tragic pentru Iulia Cantolariu, o tânăra de 21 de ani din Botoșani. La începutul lunii iulie, o plimbare cu ATV-ul s-a transformat într-o nenorocire.
Accidentul s-a petrecut în zona pădurii Agafton (județul Botoșani), iar scenele dramatice s-au petrecut sub privirile iubitului ei, alături de care își serba ziua de naștere. Într-un moment nefast, partenerul ei a pierdut controlul autovehiculului și s-au răsturnat într-o râpă.
Iulia a fost prinsă sub greutatea marea a ATV-ului și a suferit multiple răni în zona abdomenului, ulterior și o hemoragie internă. Tânăra de 21 de ani a fost transferată la spital, iar medicii au decis să o opereze de urgență. Imediat după, fiind în comă – intubată și ventilată, aceasta a fost transferată cu elicopterul SMURD la spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iași.
După ce medicii au reușit să o stabilizeze, Iulia a început să își revină. Ar fi trebuit să urmeze o perioadă de recuperare, timp în care familia împreună cu iubitul ei au făcut constant demersuri pentru a fi transferată la un spital din străinătate.
În cele din urmă, tânăra de 21 de ani a fost transferată la o clinică din Turcia, singurul spital unde a fost acceptată. În schimbul sumei de 30.000 de euro, medici de acolo i-au promis Iuliei că o vor pune pe picioare, potrivit CANCAN.RO. Au hotărât să o mai opereze o dată, decizie care i-a fost fatală. Vineri, 23 august, la nici 24 de ore de la intervenția chirurgicală, Iulia a murit. Și-a dat ultima suflare pe un pat de spital.