News
Femei bătute de patronul unei firme, după ce i-au dus mâncare unui muncitor nepalez
Două femei, de 38 și 43 de ani, care au intrat, pe 25 mai, în curtea unei societăți de reciclare de deșeuri din Sânnicolau Mare, județul Timiș, ca să-i ofere mâncare unui muncitor nepalez, au fost agresate de proprietarul firmei, a relatat publicația locală Opinia Timișoarei.
Reținut în primă fază pentru 24 de ore, agresorul va fi cercetat în stare de libertate, a transmis IPJ Timiș.
Patronul firmei le-a cerut să plece de pe proprietate privată. Apoi, nervos, a lovit-o cu palma peste față pe una dintre femei și s-a îndreptat și spre a doua. Le-ar fi lovit și cu picioarele, susțin persoanele agresate.