Fosta prezentatoare TV și jurnalistă originară din Târgu Jiu, Octavia Geamănu, a făcut o declarație emoționantă despre întoarcerea în orașul natal, evocând cu nostalgie anii adolescenței trăiți în simplitate și autenticitate.
Într-o postare sinceră și profundă, Octavia vorbește despre prietenii de atunci, hainele cumpărate de la tarabe și valorile care contau cu adevărat – nu aparențele, ci sufletele.
Reflectând asupra superficialității lumii actuale, vedeta subliniază că fiecare revedere cu Târgu Jiu este pentru ea o reconectare cu sine – „fata visătoare” care și-a clădit drumul spre succes fără compromisuri:
„De fiecare dată când revin la Târgu Jiu, e ca și cum aș păși într-o mașină a timpului. Mă întorc în anii adolescenței, când eram o fată fericită, plină de vise și hotărâtă să le transforme în realitate. Aveam un grup restrâns de prieteni – același și acum. Eram egali.
Ne îmbrăcam cu ce găseam prin piață, de la tarabe sau second hand, și eram sincer fericiți. Nimeni nu întreba „de unde e rochia?” sau „de unde ai tricoul?”. Hainele aveau un singur rol: să ne acopere trupurile. Noi ne vedeam sufletele.
Astăzi, parcă nu mai poți ajunge la sufletul cuiva până nu treci de straturile de aparență. Până nu ești „citit” după haine, după branduri, după imagine.
Și poate tocmai de aceea, când mă întorc aici, în orașul adolescenței mele, e ca și cum m-aș întoarce la mine – fata visătoare, simplă, autentică”.