News

Familia polițistului care a murit zilele trecute la doar 33 de ani donează un medicament în valoare de 34.000 de euro!


Moartea fulgerătoare a tânărului polițist Ionuț Daniel Firescu, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Slatina, angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a șocat întreaga lume. Cu două fetițe, o soție dascăl, o mamă care este angajată ca secretară la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina, șeful Secției Poliție Rurală 7 Dăneasa, a fost diagnosticat anul trecut cu Sarcom, o formă rară de cancer, care apare de obicei în oase. Familia, prietenii, apropiații, cunoscuții, dar și oamenii de bine, au reușit, cu greu, să pună mână de la mână bani și prin intermediul unei campanii umanitare au reușit să achiziționeze tratamentul necesar pentru terapia folosită pentru acest tip de boală, pentru o perioadă de câteva luni. Din păcate, pentru Ionuț, nu s-a mai putut face nimic și acum câteva zile s-a stins din viață. Iar cum părinții au rămas acum cu un flacon de Tazverik, aceștia îl donează celor care au nevoie să urmeze un tratament cu aceste pastile.

„Donăm un flacon de TAZVERIK (tazometastat). Rugăm distribuiți pentru a ajunge cât mai repede acolo unde este nevoie!”, a postat Mariana Roșu, mama tânărului om al legii, pe pagina de Facebook, acolo unde cei interesați pot lua legătura cu aceasta prin intermediul site-ului de socializare.

Un flacon de Tazverik conţine 240 de tablete, iar  Ionuț urma acest tratament luând câte opt pastile în fiecare zi. Începuse să urmeze acest tratament în Săptămâna Paștelui, pe care a reușit să-l cumpere din Statele Unite ale Americii cu aproape 20.000 de dolari. Însă, prețul unui astfel de flacon ajunge pe Internet și la aproape 35.000 de euro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button