NewsȘtiri

Comunități din Gorj, fără preoți! 6 parohii își caută slujitori

Mai multe comunități din județul Gorj riscă să rămână fără slujitori ai altarului, după ce Arhiepiscopia Craiovei a anunțat din nou scoaterea la concurs a unor posturi clericale care, în unele cazuri, nu au fost ocupate nici la rundele anterioare de recrutare.

Este vorba despre șase posturi de preot vacante în parohii aflate sub jurisdicția Protoieriilor Târgu Jiu Nord și Târgu Cărbunești.

Printre acestea se numără Parohia Larga (120 de familii), Parohia “Izvorul Tămăduirii” din Târgu Jiu (600 de familii), Parohia Săcelu (160 de familii), Țicleni (400 de familii), Roșia de Amaradia (350 de familii) și Costești (120 de familii).

Posturile sunt încadrate în categoriile de salarizare și importanță de la III C (parohii mici) la I B (parohii mari), dar, cu toate acestea, interesul scăzut al candidaților persistă.

Arhiepiscopia speră ca măcar în această sesiune de înscrieri, programată cu termen-limită 9 mai 2025, să poată găsi preoți eligibili și dispuși să activeze în aceste comunități.

Această situație reflectă tot mai des întâlnita problemă a lipsei de personal clerical în zonele rurale sau în parohiile mai izolate, unde misiunea pastorală este adesea dublată de dificultăți sociale și economice.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button