Candidează ca independent la Primăria Târgu-Jiu? “Am mai mult de 2000 de oameni lângă mine”
Președintele Alianța Național Țărănistă Gorj, Marian Ciofîcă, nu exclude o candidatură ca independent la Primăria Târgu-Jiu, în alegerile locale din 9 iunie.
Marian Ciofîcă afirmă că poartă discuții cu liderii altor formațiuni politice pentru a-i susține candidatura la Primăria Târgu-Jiu.
Managerul regional al Lidl România nu exclude, însă, o candidatură ca independent, în alegerile locale din 9 iunie.
“Sincer să fiu, sunt destul de mulți oameni reticenți în privința partidelor. Eu sunt aliatul cetățenilor din municipiul Târgu-Jiu și îmi doresc ca, împreună cu aceștia, să găsim o soluție optimă astfel încât, pe parcurs sau în decursul celor 3 luni de zile, văd și eu cum evoluez, ce oameni strâng lângă mine, pentru că, în momentul de față, nu am mai mult de 2000 de oameni pe care mă bazez. Și, atunci, pentru mine este important să câștig și să fie un parcurs veritabil și pe termen lung într-o carieră politică. Nu pot să intru în joc, dacă nu am o certitudine. Cu siguranță, dacă nu se strâng mai multe partide în jurul meu care să mă susțină, pot să candidez și independent. Feedback-ul este unul foarte bun, sunt plăcut surprins că sunt cumva monitorizat, dacă pot să spun, pe rețelele de socializare și că muncă mea depusă în aceste luni a avut un real succes.
Practic, oamenii s-au identificat cu mine. Iar vizavi de treabă în teritoriu, să știți că nu am depus foarte mult efort. Am încercat să surprind doamnele de 1 martie, pentru că meritau toată atenția și feedback-ul venit de la respectivele a fost foarte bun. Cu siguranță, este anul alianțelor și, sub aspectul unui grup, avem o forță mult mai mare. M-am întâlnit deja cu câțiva reprezentanți ai unor partide politice și și-au arătat deschiderea pentru a susține un singur candidat”, spune liderul ANȚ Gorj.