Emoționant! Chestorul Eduard Ionescu a condus-o la altar pe fiica unui pilot care și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit cu elicopterul SMURD

Chestorul Eduard Ionescu a povestit pe pagina sa de socializare momentele speciale pe care le-a trăit pe 20 iulie, când a condus-o la altar, în uniformă, pe Miruna. Acesta i-a ținut astfel locul tatălui tinerei, fost pilot, care și-a pierdut viața în urmă cu 10 ani după ce elicopterul SMURD pe care îl pilota s-a prăbușit:

„POVESTE DE VIAȚĂ!
A venit spre mine și m-a abordat direct. Știa că nu îmi plac introducerile.
– Am o rugăminte. Pe 20 iulie am nuntă.
– Știu! Voi fi prezent.
– Da, da… dar nu asta vreau să zic.

Privirea ei a coborât în pământ, mâinile se precipitau cumva… Am simțit o emoție mare. Apoi cuvintele mi-au confirmat.
– Vă rog mult, puteți să mă conduceți dumneavoastră la altar? Tata… și a urmat o pauză grea.

Tatăl ei a fost pilot pe unul dintre elicopterele SMURD. Acum 10 ani o veste cutremura România. Acel elicopter se prăbușise.
Tot echipajul a căzut la datorie. Ei, cei care salvaseră mii de vieți, nu au putut să se salveze.
Știam povestea, o trăisem secunde de secunde așteptând o veste miraculoasă: să existe supraviețuitori. Din păcate, nu au fost.

– Dacă tu ai decis așa, pentru mine ar fi o mare onoare să fac acest lucru, i-am răspuns, încercând să-mi opresc lacrimile.
– Mulțumesc din suflet, a răspuns ea, dar mai este ceva.
– Te rog!
– Tata mi-a promis că mă va conduce la altar și că va veni în uniformă militară. Mă puteți ajuta?

Ce puteam să răspund? Doar un singur DA!

Pe 20 iulie, ziua Aviației Române, zi aleasă special de Miruna pentru a se căsători, m-am prezentat la biserică în uniformă.

Ea mă aștepta vădit emoționată.
– Vă mulțumesc, nu credeam că o să veniți.
M-a luat de braț și mi-a spus atât:
– Vă rog să mergeți foarte încet. Vreau ca acest moment să fie cât mai lung.

Și atunci am simțit și eu. Am simțit că prin mine cineva de sus privește acest moment.
Nu stiu cât a durat drumul… secunde, minute… dar eu îl simt și acum.
Nu a fost un drum obișnuit, a fost o datorie de onoare militară față de un EROU!

În Biserică fiind, am ridicat capul spre cupolă și am spus în gând atât:
– Domnule Comandor, cu respect, admirație și veșnică prețuire, vă raportez că misiunea a fost îndeplinită. Fata dumneavoastră este bine, dar ce bine ar fi fost să fiți aici cu noi!

Mulțumesc, Miruna, pentru șansa pe care mi-ai dat-o!

A fost o onoare pentru mine!

Indiferent unde sunt, pe pământ sau, din păcate, în Ceruri, PĂRINȚII TREBUIE SĂ-I AVEM MEREU ÎN INIMĂ!”