News

Școala Trocani din Dănești va fi modernizată

Autoritățile locale din Dănești au anunțat faptul că proiectul „EFICIENTIZARE ENERGETICĂ ȘCOALA TROCANI”, demarat în anul 2023, a primit finanțare nerambursabilă prin PNRR, în valoare de 314.458 lei.

Lucrarea este în curs de licitație publică și constă în:
– schimbarea acoperișului;
– schimbarea ușilor și geamurilor;
– aveloparea clădirii;
– zugrăvirea interioară și exterioară, precum și recompartimentarea acesteia;
– montare de panouri fotovoltaice, devenind astfel o clădire independentă energetic.

„Această clădire va fi una multifuncțională, în sensul că aici vor funcționa pe viitor, un club al vârstnicilor unde să se desfășoare diferite activități recreative pentru aceștia precum și o sală unde se vor ține ședințele cu cetățenii sau diverse instruiri și simpozioane în folosul oamenilor.

Menționăm de asemenea, faptul că și această clădire este renovată cu fonduri europene nerambursabile și nu presupune decât efort administrativ din partea primăriei Dănești. Dezvoltăm toate zonele din comuna Dănești, astfel încât toți locuitorii să aibă acces la servicii publice de calitate”, au declarat reprezentanții Primăriei Dănești.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button