News
Polițiștii au vizitat două clase de la Colegiul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu

Astăzi, polițiștii de prevenire au desfășurat activități la două clase din cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”.
“Le-am citit copiilor povești, din care au învățat cât de important este să le povestească părinților orice problemă întâmpină, să nu se împrietenească cu străinii și să folosească internetul cu atenție.
Cei mici ne-au primit cu brațele deschise, ne-am colindat reciproc, iar bucuria a fost una imensă. Energia și emoția copiilor ne-au încărcat sufletele, pentru ca glasurile lor vestesc atât de frumos apropierea sărbătorilor. La finalul activității, am primit urări calde de la cei mici, iar ei au primit câte o carte de colorat, cu joculețe educative.
Sărbători în siguranță tuturor”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.





