Anchetă după ce un șofer a fost filmat în timp ce trage cu maşina doi măgari
Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au demarat o anchetă, după ce o persoană a fost filmată în timp ce trage cu maşina doi măgari legaţi de autovehicul, anunță news.ro.
Unul dintre animale, în stare de sănătate precară, abia se deplasează. Dosarul a fost deschis în condiţiile în care poliţiştii s-au autosesizat, după ce imagini cu cele două animale trase de maşină au fost postate online.
În imaginile postate pe Facebook se vede cum doi măgari sunt legaţi de un autoturism Dacia Logan, care se deplasează pe un drum public.
Deşi maşina nu rulează cu viteză, unul dintre animale, aflat în stare de sănătate aparent precară, abia se deplasează.
”În ziua de 17 august a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Argeş s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificările pentru identificarea persoanei din imaginile apărute pe o reţea de socializare, precum şi pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care aspectele ce fac obiectul imaginilor au fost săvârşite.
Astfel, în doar câteva ore, poliţiştii au stabilit identitatea persoanei care se afla la volanul maşinii din imagini, precum şi locaţia în care se află animalele în cauză.
Din verificări a rezultat că aspectele, postate în cursul zilei de astăzi, au avut loc cu două zile înainte, respectiv 15 august a.c., când deţinătoarea animalelor în cauză, femeie de 67 de ani, din Bughea de Jos, a intenţionat să le relocheze de la stâna de pe raza aceleiaşi localităţi, în împrejurarea în care unul dintre animale are o problemă la un picior spate, iar în zonă fusese semnalată prezenţa unui urs”, au transmis oficialii IPJ Argeş.
Proprietara animalelor a fost amendată contravenţional, conform Legii 205/2004R privind protecţia animalelor, poliţiştii punându-i în vedere să asigure în continuare toate condiţiile de adăpost, hrană şi îngrijire pentru toate animalele pe care le deţine.






