Fostul soț al unei cunoscute oltence, iubește din nou
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu din Craiova, iubește din nou. Antrenorul de fitness a confirmat relația cu noua iubită, la aproape doi ani de la divorțul de cântăreață.
La aproape doi ani de la divorțul tumultuos, fostul soț al Oanei Radu, Cătălin Dobrescu, a republicat pe pagina sa de socializare câteva fotografii din locuința sa, alături de o brunetă atrăgătoare. Cei doi s-au fotografiat luând un mic dejun sănătos, în ton cu stilul de viață pe care Cătălin îl are.
Potrivit spynews.ro, fostul soț al Oanei Radu a mărturisit că relația cu focoasa brunetă este la început de drum, însă lucrurile par să meargă în direcția care trebuie și este extrem de fericit alături de ea.
„Domnișoara este prietena mea, este iubita mea! Nu suntem de mult timp împreună. Un singur lucru am să vă spun și atât. Le doresc tuturor oamenilor să simtă măcar 50 % din ceea ce trăiesc eu acum și ceea ce simt eu acum. Eu nu mă feresc, nu am să dau explicații nimănui”, a spus Cătălin Dobrescu pentru sursa citată.