Reformă în educație. Cum vor fi comasate școlile din Gorj
Guvernul Bolojan vrea să reformeze și educația din România. Una dintre măsurile propuse este aceea că școlile nu vor avea mai puțin de 500 de elevi.

Majoritatea școlilor din mediul rural vor trebui comasate, dacă reforma propusă de guvernanți va fi pusă în aplicare. Unitățile de învățământ cu puțini elevi își vor pierde personalitatea juridică. Primarii comunelor din județul Gorj nu știu cum vor face comasările. Edilul comunei Bolboși, Gheorghe Știoclei, afirmă că școlile din localitatea sa ar putea fi unite cu cele din comunele Dragoteşti și Slivilești.
“Noi avem 265 de elevi, am înțeles că Dragoteștiul are sub 200, deci nici cu Dragoteștiul nu am putea să facem 500. Probabil vor face 3 comune, nu pot să-mi dau seama, că nu am apucat să discut cu domnul director, aștept să discut și cu dumnealui să vedem ce spune și dumnealui. Nu știu deocamdată cum se va face comasarea. Eu știu câți avem noi și nu știu mai departe. Probabil Borăscu are mai mulți sau Slivileștiul sau care mai sunt lângă noi. De la Inspectorat nu am primit deocamdată nimic. Noi avem două microbuze, unul electric, unul vechi, nu prea merge, dar vedem ce hotărâri se vor lua și noi ne facem datoria”, a precizat edilul.





