Societate

„Au pus ochii” pe o carieră din CE Oltenia. „Aștept cu nerăbdare ca acest perimetru să fie exploatat”

Cărbunele de pe raza comunei Roșia de Amaradia a stârnit din nou interesul unor firme private care ar fi interesate să-l exploateze.

Primarul comunei Roșia de Amaradia așteaptă, de peste 10 ani, ca activitatea Carierei Seciuri să fie reluată. Recent, niște firme private s-ar fi arătat interesate să redeschidă unitatea mineră.

Licența de exploatare a perimetrului de la Roșia de Amaradia ar urma să expire anul viitor.

“CEO poate funcționa 5 ani doar cu cărbunele de la Roșia, pentru că e o cantitate enormă de cărbune, numai că știm foarte bine, eu am făcut demersuri la fiecare manager, de fiecare dată când s-a schimbat, am reluat discuția să redeschidem, să redăm terenurile în circuitul agricol, pentru că ambele probleme se leagă una de alta și v-am spus de ce. Redeschiderea frontului nou ar presupune să mute sterilul în groapa remanentă existentă în urma finalizării lucrărilor de exploatare și ar reda și terenurile, ar și descoperta. Deci, așa cum s-ar spune pe românește, s-ar împușca doi iepuri. Ce face complexul, în perioada următoare, vizavi de a scoate la licitație aceste perimetre pentru exploatarea cărbunelui ne bucură.

Știu și eu acest subiect, pentru că, odată cu ridicarea problemelor de a intra oamenii în posesia sumelor ce reprezintă uzufruct până de sărbătorile pascale, am mai ridicat această problemă. Am auzit și eu că încă se fac demersuri și sunt firme interesate, n-am întrebat ce firme, nici nu mă interesează subiectul ăsta, nu e atributul meu. Complexul gestionează această situație, eu doar aștept cu nerăbdare ca acest perimetru nou de cărbune să fie exploatat și, până la urmă, am crea locuri de muncă la nivelul localității. Este în extravilanul localității, deci nu afectează cu nimic zona locuibilă a localității, sunt toate premisele ca o astfel de activitate de redeschidere să se poată implementa fără costuri majore și fără să afecteze comunitatea”, a precizat Liviu Cotojman.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button