Eveniment

Drama prin care trece o mămică din Gorj. I-a murit fetița. Aduce acuze unei celebre doctorițe

O tânără femeie din comuna Crasna, mamă a unei fetițe cu vârsta de puțin peste 1 anișor, a făcut o postare controversată pe o pagină de socializare. Gorjeanca acuză faptul că doctorița care i-a monitorizat sarcina, medic la o clinică privată din Craiova, nu a descoperit malformația bebelușei sale. Luna trecută, la scurt timp după ce fetița Denisei Guță a împlinit primul an de viață, micuța s-a stins. Fetița a lăsat în urmă numai lacrimi de durere, iar părinții sunt efectiv distruși că și-au pierdut ce aveau mai scump în viață.

„Îmi pare rău, ca am ajuns sa scriu aceste cuvinte! Dar îmi doresc ca nici o mămică din lumea asta, să nu treacă prin ce am trecut eu. De când am rămas însărcinată, doamna doctor “Loredana Avram” a monitorizat sarcina până când a venit pe lume copilul, aparent am născut o fetiță, perfect sănătoasă, după cum a spus dansa. Timp de 1 an de zile, eu am mers la aceeași clinică, permanent cu fetița pentru controale,și de fiecare dată spunandu-mi ca fetița este perfect sănătoasă și bine. După un an de zile, starea fetiței mele sa înrăutățit, și intr-un final aflând ca fetița mea suferea de o malformație la inimă din naștere, care a dus la deces! Scriu aceste cuvinte cu greu și îmi pare rău, dar sper să ajute mămicile să se gândească foarte bine înainte de a merge la această clinică! Vă rog să distribuiți această postare!”, se arată în rândurile scrise pe Facebook de mămică îndoliată.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button