Societate

Vrea să modifice Legea pensiilor. Proiectul, inițiat de un senator de Gorj

Senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, a inițiat un proiect de lege de modificare a Legii pensiilor.

Partidul Național Liberal a transmis, marți, că parlamentarii formațiunii politice au depus proiectul de lege” pentru repararea greşelilor PSD din legea pensiilor, care, practic, a îngheţat pensiile minerilor, siderurgiştilor, ceferiştilor, pe ale celor cu grupe de muncă, ale persoanelor cu dizabilităţi”.

Senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, susține că în actul normativ a fost reintrodusă și prevederea privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, pentru locuitorii din zonele afectate de poluarea remanentă.

“Sunt mai multe inechități și cea mai vizibilă este pentru cei care au lucrat la subteran, grupa 1, în special. Am depus și pentru a ieși cu doi ani mai devreme pentru cei care sunt în zonele afectate de poluare și sunt mai multe localități de la noi din județ care, inițial, au beneficiat de această scădere a limitei de vârstă. Și, în urma discuțiilor pe care le voi avea în această perioadă până când legea va intra pe circuitul legislativ, suportă anumite amendamente, pentru că deja sunt niște amendamente care cred eu că ar trebui făcute, dar așa cum am stabilit și cu colegii mei, a rămas ca să o lăsăm să pornească așa, pentru că a primit acordul tuturor colegilor. A fost o discuție la nivel de partid și toți, împreună cu conducerea, s-a luat această decizie, urmând ca, în perioada următoare și în urma discuțiilor, să vedem dacă mai este ceva de adăugat”, a precizat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button