Două autotrenuri implicate într-un accident pe E70
Astăzi, pe Drumul European E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești-Vlașca spre Alexandria, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri. Traficul în zonă a fost blocat temporar, iar intervenția echipajelor de salvare a fost promptă.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.
În urma coliziunii, ambii șoferi au fost evaluați medical și au primit primul ajutor calificat, însă au refuzat transportul la spital. Din fericire, nu s-au înregistrat victime cu leziuni grave.
Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cazul a fost preluat de polițiști pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.