News

Momente de groază lângă Gorj! Copil de 6 ani, salvat în ultima clipă de pe pervazul unui apartament. FOTO

Intervenție contracronometru a polițiștilor rutieri din Râmnicu Vâlcea, sâmbătă după-amiază, după ce un copil de doar 6 ani a fost observat stând pe marginea unei ferestre, la etajul I al unui imobil.

Alarma a fost dată în jurul orei 17:00 de un trecător care a realizat pericolul și a apelat de urgență autoritățile. Cel mai apropiat echipaj de poliție a ajuns rapid la fața locului și a acționat prompt pentru a preveni o tragedie.

Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, intervenția a fost una coordonată: un polițist a rămas în exterior, pregătit să intervină în cazul unei eventuale căderi, în timp ce colegul său a mers la ușa apartamentului pentru a alerta persoanele din interior.

În urma acțiunii rapide, copilul a fost îndepărtat din zona de pericol, fără a suferi vătămări.

Verificările ulterioare au arătat că minorul era nesupravegheat în acel moment, tatăl său aflându-se în locuință, însă în baie.

Autoritățile reamintesc părinților importanța supravegherii atente a copiilor, mai ales în situații care le pot pune viața în pericol.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button