News

Anunțul BOMBĂ al unui gorjean! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare la militari și polițiști

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că Ministerul Apărării (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vor elabora, până la finalul săptămânii viitoare, un proiect de lege privind creșterea vârstei de pensionare în structurile de ordine publică și apărare.

Măsura vine în contextul în care Guvernul urmărește reducerea cu 10% a fondului de salarii la nivelul instituțiilor publice.

Potrivit ministrului, reducerea salariilor sau a numărului de angajați din Armată și Poliție nu este o opțiune, având în vedere situația de securitate regională și cei aproximativ 600 de kilometri de graniță cu Ucraina, țară aflată în război. „Nu poți să spui că reduci armata, dimpotrivă, trebuie să o crești”, a declarat Radu Miruță.

Oficialul a precizat că actuala vârstă de pensionare este de 48 de ani, iar autoritățile analizează mai multe variante pentru majorarea acesteia, în funcție de impactul bugetar. Sunt luate în calcul praguri precum 55, 60 sau chiar 65 de ani, urmând ca decizia finală să fie stabilită pe baza unor simulări financiare.

Proiectul de lege ar urma să reprezinte un compromis acceptat de coaliția de guvernare, prin care structurile de apărare contribuie la efortul de reducere a cheltuielilor fără a afecta capacitatea operațională a statului. Documentul este așteptat să fie prezentat Guvernului la finalul săptămânii viitoare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button