Doi polițiști, soț și soție, eroi pentru un bebeluș de numai 8 luni
Mădălina și Gabriel, doi polițiști, soț și soție, din județul Vrancea, au intervenit ieri într-un caz de altercație în familie, care s-a soldat cu răpirea de propriul tată a unui bebeluș de 8 luni.
Ulterior prinderii agresorului, acesta din urmă a fost internat la psihiatrie, iar băiețelul a ajuns sănătos în brațele mamei sale.
„Un copil de 8 luni a fost salvat datorită vigilenței și dedicării a doi polițiști din Vrancea! Totul a început atunci când bunicul bebelușului a sunat la 112, alertând dispeceratul IPJ Vrancea despre incident. În același timp, Mădălina pleca de la domiciliu înspre serviciu, când s-a intersectat cu un grup de persoane, auzind un scâncet de bebeluș.
Ajunsă la sediul IPJ, în Centrul Operațional, a aflat că printre ultimele apeluri primite se află și un caz de conflict în familie, pe fondul unor neînțelegeri privind un copil minor.
A preluat cazul și a făcut legătura cu scâncetul de copil auzit la plecarea ei de acasă și și-a sunat soțul, pe Gabriel, polițist în cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești, pentru a verifica dacă grupul de persoane se mai află în zonă, întrucât l-a recunoscut printre ei, pe bărbatul dat în atenție de către polițiști.
Imediat, Gabriel a reperat pe stradă grupul respectiv, observând că persoana dată în atenție a urcat într-un autoturism. Gabriel a plecat în urmărirea discretă a acestuia, comunicând în timp real cu soția sa, în dispecerat, pentru a-i transmite direcția de deplasare a autoturismului, precum și numărul de înmatriculare.
În baza informațiilor primite de la Gabriel, Mădălina a direcționat eficient echipajele de poliție din teren, pentru oprirea autoturismului și prinderea agresorului.
Datorită coordonării excelente dintre cei doi soți și echipajele de poliție, misiunea a fost finalizată cu succes.
Agresorul a fost imobilizat, iar minorul a fost preluat în siguranță, toate persoanele în cauză fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Copilul a fost predat mamei sale, fiind în afara oricărui pericol, iar tatăl a fost internat la o unitate medicală de specialitate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Poliției Române.