News

Doi pensionari găsiți morți în casă


Astăzi, 12 aprilie 2025, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 6, unde locuiesc părinții acestuia se simte un miros puternic de gaz și, iar persoanele în cauză ar fi blocate în interiorul imobilului.

Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat și o femeie, în vârstă de 83, respectiv 79 de ani.

În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale sosite la fața locului, a fost constatat decesul acestora.

S-a procedat la asigurarea și delimitarea locului, pentru eliminarea oricărui pericol.

Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button