Zero cazuri de abandon infantil in Gorj!
Consiliul Județean Gorj, prin Comisia pentru Protecția Copilului, a prezentat raportul semestrial privind situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, a gravidelor cu risc social și activitățile de prevenire a abandonului infantil. Conform documentului, în trimestrul III al anului 2024, nu s-a înregistrat niciun caz de abandon în unitățile sanitare din județ.
Măsurile implementate în cadrul Planului Național de Acțiune pentru prevenirea abandonului copilului s-au concentrat pe identificarea și monitorizarea gravidelor cu risc social, precum și pe sprijinirea familiilor vulnerabile. În ultimele șase luni, 24 de nou-născuți s-au aflat în situație de risc de separare de familie, însă toți au fost externați alături de părinți, aceștia beneficiind de suport material și emoțional.
În plus, în cadrul complexelor din subordinea DGASPC Gorj au funcționat mai multe servicii de prevenire destinate copiilor cu dizabilități sau aflați în dificultate. Printre acestea se numără centrele de îngrijire de zi și recuperare din Tg-Jiu, Novaci și Tg-Cărbunești, care au oferit sprijin pentru sute de copii.