Decizie revoltătoare a magistraților în cazul fetiței torturate și ucise de propria mamă
Decizie strigătoare la cer a Curții de Apel Galați, în cazul Alexandrei, fetița de 9 ani, torturată și ucisă în ianuarie 2024, de propria mamă, sub privirile nepăsătoare ale mătușii și unchiului ei, care locuiau în același apartament și nu au făcut nimic să o salveze, scrie portalul Pro Lider FM.
Judecătorii Curții de Apel Galați au decis astăzi, când erau așteptați să pronunțe sentința definitivă, după mai multe amânări, să repună dosarul pe rol și au dispus o expertiză alambicată, care să stabilească dacă mătușa și unchiul Alexandrei au fost condamnați just pentru complicitate la omor.
„Constată că există divergență cu privire la soluționarea cauzei. În baza art. 395 Cod procedură penală, repune cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor pentru punerea în discuție a necesității completării probatoriului prin efectuarea, de către Direcţia de Investigaţii Criminale – Serviciul de analiză comportamentală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române, a unui raport de analiză comportamentală (victimologie, context psihologic victime minore, configuraţia microgrupului social), cu privire la inculpaţii Vasilache Elena Anamaria şi Vasilache Florin, în vederea stabilirii corectei încadrări juridice a faptelor pentru care aceştia au fost trimiși în judecată”, se arată în minuta Curții de Apel Galați.
În iulie 2025, Tribunalul Galați a condamnat-o pe mama Alexandrei (foto 3) la 28 ani și 4 luni de închisoare, pentru că și-a bătut, maltratat, abuzat, ars cu aprinzătorul de aragaz și ucis propria fiică de numai 9 ani.
Odată cu mama ucigașă, au mai fost condamnați la ani grei de pușcărie mătușa Alexandrei, 18 ani și 8 luni după gratii, și unchiul ei, 18 ani și 8 luni de detenție (foto 2), găsiți vinovați de complicitate la omor calificat. Amândoi locuiau sub același acoperiș cu Alexandra și mama ei, știau de chinurile prin care trecea micuța și nu au făcut nimic să o salveze.
Atât mama Alexandrei, cât și unchiul și mătușa ei, au fost condamnați și pentru rele tratamente aplicate minorului și complicitate la rele tratamente aplicate minorului. Și cele două surori mai mici ale Alexandrei, de 4 și 7 ani, erau maltratate, bătute crunt și abuzate de mama lor, sub privirile nepăsătoare ale rubedeniilor cu care împărțeau același apartament.
Cu prețul propriei vieți, micuța Alexandra și-a salvat surorile de la cruntele bătăi și abuzuri pe care le îndurau și, foarte posibil, chiar de la moarte.
Potrivit sentinței Tribunalului Galați, cei trei condamnați au fost obligați, în solidar, la plata unor daune morale de 300.000 lei către cele două surori ale Alexandrei, aflate acum în grija statului (câte 150.000 lei pentru fiecare).






