Director de mină, reținut de DIICOT
Directorul minei Livezeni, Ion Nemeș, a fost reținut joi de procurorii DIICOT, după ce anchetatorii au efectuat mai multe percheziții la sediul Complexului Energetic Valea Jiului, din Petroşani şi la sucursalele din cadrul acestuia.
Nemeș este cercetat într-un dosar ce privește posibile fapte de natură penală.
„Având în vedere necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţii la Sucursala E.M. Livezeni şi în conformitate cu politicile interne ale CEVJ, în contextul reţinerii pentru 24 de ore a domnului Nemeş Ioan, conducerea Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului a decis suspendarea acestuia din funcţia de director, până la finalizarea anchetei.
Începând cu data de 19.07.2024, Preda Adrian se numeşte în funcţia de director al Sucursalei E.M. Livezeni. Până la această dată, Preda Adrian a ocupat funcţia de inginer şef electromecanic în cadrul executivului Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului, fiind responsabil de coordonarea activităţilor din domeniul electromecanic la toate cele 6 sucursale ale CEVJ”, se arată într-un comunicat al Complexului Energetic Valea Jiului, citat de Agerpres.