Eveniment

Accident în Peștișani provocat de un șofer băut. A intrat cu mașina într-un stâlp

La data de 1 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Peștișani.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Peștișani către Tismana, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al rețelei electrice.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta prezentându-se după provocarea evenimentului rutier la Secția U.P.U. a Spitalului Județean Tudor Vladimirescu, unde a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentrație de 0,25mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button