Deschide orașul din Gorj pentru investitori. „Avem foarte multe cereri din țară, de la firme mari”
Primarul Petre Remetea anunță că, din primăvară, orașul Tismana va fi deschis investitorilor. Autoritățile locale le pun la dispoziție zeci de hectare de teren.
Edilii orașului Tismana lucrează, în această perioadă, la Planul Urbanistic General. PUG-ul va cuprinde și zone industriale unde investitorii pot veni să creeze noi locuri de muncă în oraș.
Planul Urbanistic General va fi finalizat până la sfârșitul anului. Primarul Petre Remetea anunță că, din primăvară, orașul Tismana va fi deschis investitorilor.
Autoritățile locale le pun la dispoziție zeci de hectare de teren pentru realizarea de unități de producție și nu numai.
“Avem foarte multe oportunități. În această toamnă, terminăm planul urbanistic general al orașului Tismana, suntem fericiți, am accesat fonduri europene și, până la sfârșitul anului, va fi funcțional. Am creat zone de dezvoltare industrială. Până acum, Tismana a fost păgubită pe vechiul PUG, am schimbat în totalitate gândirea și am adaptat-o la dezvoltările orașului Tismana din anul 2024 și la ce dorim să facem pe viitor. Avem foarte multe cereri din țară, de la firme mari care vor să dezvolte la Tismana, dar am fost păgubiți, că nu am avut gaze și canalizare. Toți ne întrebau dacă avem gaze și canalizare. Avem tot ce trebuie acum, doar, din primăvară, vom deschide orașul pentru investitori. Parte din izlazuri au fost transformate în zone intravilane și zone industriale. Tismana are undeva la 320 de hectare de teren intravilan, parte din acestea 10-20 de hectare vor deveni zone industriale, restul le vom păstra pentru crescătorii de animale din orașul Tismana. În momentul de față, avem 4 solicitări de la multi naționale, așteptăm și noi și dumnealor să se finalizeze PUG-ul ca să putem intra în legalitate, pentru că, atunci, regimul terenurilor se schimbă și automat putem da drumul la investiții, dar acest lucru îl putem discuta în primăvara anului 2025. Sunt două firme pentru crearea a două mini făbricuțe, mai este pentru o zonă de abatorizare și mai avem încă două proiecte la nivel de oraș Tismana aprobate de către crescătorii de animale de aproape 8 milioane de euro”, afirmă Petre Remetea.