News

Accident MORTAL pe DN 56A! FOTO

Un bărbat de 45 de ani, din județul Dolj, a murit într-un grav accident rutier produs pe DN 56A, la intrarea în localitatea Recea.

Potrivit polițiștilor, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil, a intrat în șanț și s-a rostogolit pe câmp. Tragedia s-ar fi produs pe timpul nopții, însă autoturismul a fost observat abia dimineața de un participant la trafic, care a alertat autoritățile la numărul de urgență 112.

La fața locului au ajuns pompierii de la Stația Vânju Mare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță și polițiștii. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul aflat la volan, acesta fiind declarat decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar autoturismul prezintă daună totală.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button