De ce s-a împrumutat un primar din Gorj la CEC
Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, s-a împrumutat la CEC pentru a plăti cofinanțările la proiecte.
Ion Bîrcă nu a mai așteptat ca guvernul să-i aloce sumele necesare pentru plata cofinanţărilor la proiecte și a contractat un împrumut de circa 1,4 milioane de lei pe care-l va returna în următorii 5 ani.
Edilul comunei Turburea afirmă că, deși, în primă fază, primarii au primit sume insuficiente pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap pe final de an, miercuri, s-ar mai fi făcut o repartizare prin care să fie acoperite aceste cheltuieli.
“Când au venit sumele prima data, mi s-au părut mici, dar că am primit și restul de bani, dar cred că la toate primăriile, nu numai la Turburea, să întregim salariile la persoanele cu handicap. Nici n-am fi îndrăznit să luăm banii noi, cei de la primărie, dacă nu dădeam mai întâi la persoanele cu handicap. Vorbisem cu toți colegii și majoritatea au acceptat situația asta, pentru că este normal sunt oameni necăjiți, care au situații de rezolvat. Dacă este primărie care spune că nu a luat o gură de oxigen destul de bunicică, înseamnă că nu recunoaște. Și mie îmi mai trebuie mulți bani să plătesc cofinanțările, dar am găsit altă soluție, m-am împrumutat la CEC, îmi plătesc rate și cam asta este. Trebuie să găsim soluții, faci proiecte multe. M-am împrumutat aproape 14 miliarde de lei vechi, dar îmi susțin ratele, le am pe 5 ani. Și acasă, când faci o lucrare mare, nu te duci să te împrumuți și apoi plătești rate. N-am mai așteptat bani de la guvern, pentru că este și situația că trebuie să ne gândim bine și noi cum e situația în țară. PSD a intrat la guvernare nu pentru să arate o faimă, ci să fie stabilitate în România, pentru că cei care s-au împrumutat și și-au bătut joc de banii țării sunt colegii noștri de la guvernare, cei de la PNL și apoi ceilalți, cei de la USR”, a conchis Ion Bîrcă.